Perioadă depunere proiecte: 25 februarie – 26 august 2026

Programul Operațional Tranziție Justă (PTJ) – componenta energie regenerabilă finanțează instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru clădirile publice ale UAT-urilor din județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Primăriile pot include în proiect și gospodării vulnerabile din comunitate, ceea ce le aduce un punctaj mai mare la evaluare și un impact social direct.
În continuare, găsiți detaliile despre valoarea finanțării, criteriile de eligibilitate, ce investiții se finanțează și cum se desfășoară procesul de selecție pentru acest program operațional.

Ce categorii de acțiuni sunt cuprinse în proiect?

  • Finanțarea echipamentelor și activităților care stau la baza realizării de capacități de producere de energie pentru clădirile publice. Echipamentele de categoriile: energie fotovoltaică/ fototermică, eoliană, alte SRE – biogaz, geotermal, inclusiv pompe de căldură.
  • Finanțarea echipamentelor și activităților care stau la baza realizării de capacități de producere de energie pentru gospodării individuale. Echipamentele de categoriile: panouri fotovoltaice și panouri fototermice/pompe de căldură.

Se finanțează și extinderea capacității de producție existente – doar pentru clădiri publice.

Cine poate solicita finanțarea?

  • Unitățile Administrativ Teritoriale din zona vizată de investițiile asociate apelurilor de proiecte (UAT județ, municipiu, oraș, comună)

  • UAT-ul în parteneriat cu CJ sau o altă unitate administrativ-teritorială

  • Gospodăriile interesate să facă parte din viitoarea comunitate de energie (își vor exprima intenția de a beneficia de finanțare împreună cu UAT-ul aplicant)

Care este valoarea finanțării nerambursabile?

Valoarea totală eligibilă a proiectelor trebuie să fie minim 300.000 euro.

Beneficiarii vor asigura din bugetele proprii o cofinanțare de minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile, cât și eventualele cheltuieli neeligibile.

Ce categorii de investiții se finanțează?

🔸 Realizarea capacităților de cogenerare din surse regenerabile (fără biomasă), pentru consum propriu (electric + termic)
Investițiile în unități noi de cogenerare sau cogenerare de înaltă eficiență care produc simultan energie electrică și termică din surse regenerabile. Sunt vizate sisteme destinate exclusiv consumului propriu al clădirilor din proiect, fie că aparțin autorităților publice locale sau gospodăriilor.

🔸 Realizarea capacităților de producere energie electrică sau termică din SRE, pentru consum propriu
Instalarea de sisteme care produc energie exclusiv din surse regenerabile, altele decât biomasa, pentru consumul propriu al clădirilor incluse în proiect. Investițiile pot acoperi echipamente, utilaje, kituri de montaj și dotări necesare funcționării sistemelor. De asemenea, se pot realiza racordurile necesare către SEN sau către rețeaua internă de transport termic, în limita instalației de racordare prevăzute în ATR.

🔸 Realizarea capacităților de stocare a energiei, cel puțin echivalente cu puterea instalată
Această categorie include investiții în sisteme noi de stocare a energiei electrice sau termice, dimensionate cel puțin la nivelul capacității instalate la respectiva locație. Activitățile pot include atât instalarea efectivă a unităților de stocare, cât și realizarea conexiunilor necesare până la punctul de consum sau producție. Sunt permise achiziții de echipamente, utilaje și tehnologii specifice stocării energiei.

Ce categorii de cheltuieli se finanțează?

🔸 Cheltuielile directe:
a) cheltuieli pentru investiția de bază: Construcții și instalații; Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale; Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care (nu) necesită montaj;
b) instalații și echipamente cu contribuție la obiectivele de mediu;
c) active necorporale precum licențe, programe informatice și brevete;
d) lucrări de amenajare a terenului, protecția mediului, utilități, construcții, montaj, organizare de șantier și cheltuieli diverse/neprevăzute;
e) mijloace de transport cu propulsie electrică destinate transportului public și/sau pentru transportul elevilor;
g) marja de buget și rezerva pentru ajustarea de preț.

🔸 Cheltuielile indirecte (7% din costurile directe):
a) consultanță și management de proiect, consultanță achiziții publice
b) informare și publicitate (fără marketing)
c) campanii pentru crearea și funcționarea comunității energetice.

PTJ RES - montaj panouri

Care sunt condițiile minime de eligibilitate ?

✔︎ Solicitantul trebuie să fie localizat în județele vizate de apel: Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova, Mureș.

✔︎ Solicitantul are în vedere includerea în cererea de finanțare a minimum 25 gospodării, alese printr-o procedură transparentă și publică, anunțată de UAT pe site și prin canalele sale oficiale sau prin Grupurile Județene de Coordonare a Tranziției Juste, ținând cont de prevederile PTJ privind gospodăriile vulnerabile, persoanele afectate de tranziție, principiul „eficiența energetică pe primul loc” și combaterea sărăciei energetice, în vederea obținerii de punctaj suplimentar.

✔︎ Solicitantul declară pe propria răspundere, prin declarația unică, că deține sau va deține până la depunerea proiectului dreptul de proprietate sau un alt drept real principal (indicat în ghid) asupra bunurilor imobile incluse în proiect.

✔︎ Solicitantul poate acoperi contribuția minimă de 2% din cheltuielile eligibile și poate
asigura costurile neeligibile, operarea și mentenanța investiției.

✔︎ Solicitantul se angajează să mențină parametrii energetici specifici la care s-au angajat pentru
o perioadă de minimum 5 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului.

✔︎ Locul/locurile de consum analizate să fie conectate la Sistemul Energetic Naţional în baza unui Aviz Tehnic de Racordare (ATR)

Ce categorii de activități nu sunt eligibile pentru finanțare?

✖︎ Lucrările de construcții demarate și alte activități derulate anterior depunerii cererii de finanțare, cu excepția celor de consultanță pentru pregătirea documentației de proiect și proiectare;

✖︎ Activități încheiate în mod fizic sau implementate integral și în privința cărora toate plățile conexe au fost efectuate de către beneficiari, iar contribuția publică corespunzătoare a fost plătită beneficiarilor;

✖︎ Activități ce vizează investiții asupra clădirilor încadrate în clasele de risc seismic I sau II;

✖︎ Activități  care intră sub incidența ajutorului de stat  (inclusiv ca parte a proiectului);

✖︎ Proiectele care propun intervenții asupra componentelor care constau în înlocuirea sistemelor de încălzire cu ardere pe bază de combustibili fosili solizi sau biomasă cu altele de acelasi tip;

✖︎ Nu sunt eligibile investițiile care utilizează biomasa. Nu se admit ca surse combustibilii fosili.

✖︎ Nu sunt eligibile investițiile  privind realizarea rețelelor de distribuție a energiei obținute în cogenerare, trigenerare, indiferent de natura acesteia (cu excepția celor prevăzute în prezentul ghid), inclusiv cheltuielile de preluare a energiei în sistemul energetic național;

✖︎ Cheltuielile privind costurile de funcționare și întreținere a obiectivelor finanțate prin proiect (cheltuielile pentru probe tehnologice, teste) se vor încadra în buget ca și cheltuieli neeligibile;

✖︎ Cheltuielile privind costuri administrative și cheltuieli de personal.

Cum se realizează selecția proiectelor?

Apelurile de proiecte sunt de tip competitiv și se depun prin platforma electronică MYSMIS.

Proiectele care ating pragul minim de calitate de 50 de puncte pot fi contractate în ordinea depunerii, respectând bugetul alocat apelului. În schimb, proiectele care ating pragul de excelență de 75 de puncte sau mai mult trec direct în etapa de verificare contractuală, fără a mai fi afectate de contestații sau alte etape de așteptare.

Pentru a atinge pragul de excelență, solicitantul trebuie să includă beneficiari persoane vulnerabile și să utilizeze, pe lângă capacitățile de producere energie electrică, capacități de producere energie termică (panouri fototermice sau pompe de căldură).

Care este durata de implementare a proiectului?

Perioada de implementare a proiectului este de maxim 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare.

PTJ RES - depunere proiecte

Depunerea proiectelor începe pe 24 februarie 2026

Cum vă putem ajuta pentru accesarea finanțării ?

  • evaluăm RAPID și GRATUIT eligibilitatea 
  • vă oferim clarificări privind responsabilități și riscuri în contractul de finanțare
  • elaborăm dosarul de finanțare complet
  • asigurăm implementarea și monitorizarea investiției până la finalizarea cu succes
Logo Creativ Consult - 945x945

De ce să colaborați cu noi?

Avem peste 15 ani de experiență în consultanță pentru fonduri nerambursabile, cu peste 2.000 de proiecte și peste 550 de clienți la nivel național, însumând finanțări obținute de peste 500 milioane euro. Oferim servicii complete: analiză a eligibilității, scrierea proiectului, achiziții publice și managementul implementării. Acoperim întreg teritoriul național.