PNRR: RePowerEU I7 - Renovare integrată și panouri fotovoltaice pentru gospodăriile vulnerabile

🔴 Status: Apel închis

Informații actualizate la 7 Octombrie 2026

Programul PNRR – RePowerEU Investiția 7 asigură o finanțare nerambursabilă de 20.200 Euro sub formă de vouchere pentru eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale unifamiliale și instalarea de panouri fotovoltaice, acest sprijin financiar fiind destinat exclusiv gospodăriilor aflate în sărăcie energetică și consumatorilor vulnerabili.

CINE poate solicita finanțare?

Mecanismul de finanțare implică depunerea cererii de către un Operator Economic (Solicitantul) în numele Beneficiarului Final (Gospodăria Vulnerabilă).

1. Beneficiarii Finali (cei care primesc sprijinul):

  • Persoane singure sau familii care îndeplinesc condițiile legale de consumator vulnerabil.

  • Trebuie să figureze obligatoriu pe lista persoanelor vulnerabile, validată de către Ghișeul Unic de Eficiență Energetică.

2. Solicitanții (Firmele care depun și execută lucrările): Pot solicita finanțare operatorii economici (sau parteneriatele) care îndeplinesc cerințele CAEN:

  • Firme individuale care dețin autorizare simultană pentru lucrări de construcții rezidențiale (CAEN 4120) și lucrări de instalații electrice (CAEN 4321).

  • Parteneriate între două firme, în cazul în care fiecare deține doar un domeniu. Un partener trebuie să aibă CAEN 4120 (acesta va fi obligatoriu Liderul de parteneriat), iar celălalt partener să aibă CAEN 4321.

Ce categorii de INVESTIȚII se finanțează?

Fiecare proiect (imobil) trebuie să includă obligatoriu următoarele activități combinate:

✅ Reabilitarea termică a anvelopei clădirii:

    • Izolarea termică a pereților exteriori și a fațadei (inclusiv finisaje, ex. tencuială decorativă);

    • Înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolantă (ferestre și uși);

    • Izolarea termică a acoperișului sau planșeului.

✅ Instalarea sistemului fotovoltaic: Sisteme de generare a energiei electrice pentru consum propriu, cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW, conectate la rețeaua națională de distribuție.

✅ Servicii tehnice și energetice:

    • Realizarea Raportului de expertiză tehnică a clădirii;

    • Realizarea Raportului de audit energetic;

    • Întocmirea Certificatelor de performanță energetică (atât faza inițială, cât și cea finală).

Care este VALOAREA finanțării și structura voucherelor?

Finanțarea este de 100% nerambursabilă, acordată sub formă de pachet de vouchere per imobil:

Tip Activitate EligibilăValoare Voucher (Euro)Valoare Voucher (Lei)
Renovare energetică (izolație, tâmplărie, acoperiș)14.000 €69.663 Lei
Sistem fotovoltaic (min. 3 kW)5.000 €24.880 Lei
Audit energetic300 €1.493 Lei
Certificat de performanță energetică (Inițial)100 €498 Lei
Certificat de performanță energetică (Final)100 €498 Lei
TOTAL MAXIM per gospodărie20.200 €100.513 Lei
  • Portofoliu proiecte: O firmă/parteneriat poate include într-o singură cerere de finanțare între 1 și 1.000 de locuințe. Valoarea proiectului va fi: 20.200 Euro x Numărul de clădiri.

  • Plafon de supracontractare: Se acceptă depunerea de proiecte până la atingerea a 120% din bugetul total disponibil.

 

❌ Cheltuieli NEELIGIBILE (nu sunt incluse în voucher):

  • Costurile pentru activitățile de informare și publicitate obligatorii (vor fi suportate de Solicitant pentru fiecare locuință).

  • Cheltuielile pentru obținerea/actualizarea Certificatului de Racordare (aceste costuri cad în sarcina exclusivă a societății cu codul CAEN 4321).

Data LANSĂRII apelului și durata proiectului

  • Înrolarea Operatorilor Economici: S-a încheiat la data de 15.11.2024. Rezultatele validării se publică până la 29.11.2024.

  • Depunere proiecte în platforma PNRR: 02.12.2024 – 03.04.2025

  • Recepția lucrărilor: Termen maxim 31 iulie 2026.

  • Finalizarea implementării: (inclusiv depunerea ultimei cereri de plată) 31 august 2026.